Apă rece cu dulceaţă

Posts Tagged ‘DIY

Suntem generaţia DIY şi „how to”. Când se găsesc pe net tutoriale despre orice, rar mai invăţăm altceva pe un alt om. „Dă şi tu un search pe google” devine soluţia universală.

Cred că asta vine dintr-o teamă a noastră de a spune că dom’le, nu ştiu. Ei uite, na, nu ştiu să fac asta, ajută-mă, arată-mi. Nu, nu faci asta, ci mai degrabă te duci şi dai un search şi devii semidoct, dar cu mândria intactă. Sau doar roboţel.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu încă prefer să-mi sun mamaia să o întreb cum se face tocăniţa.

Pentru că e emoţie, conexiune, împlinire şi continuitate când înveţi pe cineva ceva.  E drag, e legătură, e uimire în ochi..”oaaa, câte ştie!” .

Dacă stau să mă gândesc ce am învăţat pe alţii anul ăsta, nu-mi aduc aminte foarte multe: am învăţat pe cineva cum se face ghiveciul de legume şi pe mexicani şi spanioli câteva cuvinte româneşti şi poate pe Elena câte ceva despre bloguri. (La anul îmi propun să fac mai mult. Nu fineţuri, nu chestii de morală, ci lucruri mici, care se pot vedea.)

Am fost învăţată cum să vorbesc corect gramatical în spaniolă, cum să fac sangria, cum să fac bruschete, cum să citesc în germană , cum să fac facturi.

Încă nu m-a învăţat nimeni cum să mă plimb pe bicicletă (sau cum să joc tenis de câmp). Încă mai sper 🙂 Pentru că dacă mă va învăţa, voi avea o amintire foarte frumoasă legată de ea/el.