Apă rece cu dulceaţă

Archive for the ‘the dolphin’s cry’ Category

Suntem generaţia DIY şi „how to”. Când se găsesc pe net tutoriale despre orice, rar mai invăţăm altceva pe un alt om. „Dă şi tu un search pe google” devine soluţia universală.

Cred că asta vine dintr-o teamă a noastră de a spune că dom’le, nu ştiu. Ei uite, na, nu ştiu să fac asta, ajută-mă, arată-mi. Nu, nu faci asta, ci mai degrabă te duci şi dai un search şi devii semidoct, dar cu mândria intactă. Sau doar roboţel.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu încă prefer să-mi sun mamaia să o întreb cum se face tocăniţa.

Pentru că e emoţie, conexiune, împlinire şi continuitate când înveţi pe cineva ceva.  E drag, e legătură, e uimire în ochi..”oaaa, câte ştie!” .

Dacă stau să mă gândesc ce am învăţat pe alţii anul ăsta, nu-mi aduc aminte foarte multe: am învăţat pe cineva cum se face ghiveciul de legume şi pe mexicani şi spanioli câteva cuvinte româneşti şi poate pe Elena câte ceva despre bloguri. (La anul îmi propun să fac mai mult. Nu fineţuri, nu chestii de morală, ci lucruri mici, care se pot vedea.)

Am fost învăţată cum să vorbesc corect gramatical în spaniolă, cum să fac sangria, cum să fac bruschete, cum să citesc în germană , cum să fac facturi.

Încă nu m-a învăţat nimeni cum să mă plimb pe bicicletă (sau cum să joc tenis de câmp). Încă mai sper 🙂 Pentru că dacă mă va învăţa, voi avea o amintire foarte frumoasă legată de ea/el.

Ei bine, nemţii au acest cuvânt

Vergangenheitsbewältigung

care m-a fermecat şi care înseamnă lupta de  împăcare cu trecutul.

În rest, întreb, ce se mai face cu trecutul? Se rezolvă?

Vreau să văd. Sunt curioasă. Vorbesc cu oamenii frumoşi, nostimi, coloraţi şi cu neuronii în alertă din jurul meu. Oameni care au hotărât să rămână.

De ce nu plecaţi din România? Să nu vă urzicaţi repede, nu ăla e sensul. În loc să întreb ce iubiţi în România, întreb de ce nu o părăsiţi. E o răsturnare care sper eu să ivească ceva.

Încep eu. Eu cred că nu plecăm din România pentru că aici încă putem să fim noi ăia care să schimbe ceva. Cred că nu plecăm pentru că România ne satisface orgoliul de a arăta că noi ştim ce merge prost şi, mai mult, că noi ştim cum ar trebui să facem să fie bine. Nu plecăm din România pentru că aici se poate vedea ce faci. Într-o ţară occidentală totul e deja aşezat la locul lui, iar tu nu eşti decât o rotiţă din sistem. Într-o măsură mult mai mare ca în România, în Vest tu nu faci decât să urmezi în linii mari ceea ce au gândit alţii înainte. Inovezi, dar într-un cadru care deja e. În România mereu e nevoie de reparaţii.

Cred că nu plecăm pentru că România încă ne hrăneşte vanitatea de a fi noi ăia care schimbă, creează, transformă, îmbunătăţesc. De a fi noi ăia care vedem history in the making. De a fi acolo când se întâmplă..şi mai mult, de a face să se întâmple. E o şansă imensă.

Citeam pe http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/844773/Cristi-Minculescu-operat-cu-succes/ de operaţia lui Cristi Minculescu care a decurs bine.M-au întristat însă comentariile. Făţărnicie şi răutate.

„Sanatate si banii inapoi!

de Darius(Vizitator), miercuri, 25 martie 2009 – 02:04

Cristi draga, toata Romania te vrea sanatos si speram sa ai bunul simt dupa ce iti revii, sa returnezi banii primiti de la Ministerul Sanatatii, fie si prin concerte gratuite. Toate cele bune!”

Chiar mă gândeam, Ana (Zăpăcita), dacă se organizează ceva, să-l aştepte oamenii la aeroport.

Acum 2 ani, in Spania, un hotel cu numele „El tiempo perdido”. Am zis ca o sa merg candva acolo.

Acum vreo luna, in Italia, „Il tempo ritrovato”.

El tiempo ritrovato

Asta e un caz special. Ce s-a pierdut la un moment dat s-a gasit mai tarziu.

„M-ai cunoscut intr-un moment ciudat din viata mea”.  „Nu e timpul acum”.  „O sa am timp de asta mai tarziu”.

Oare?

Cate sanse are „el tiempo perdido” sa devina ” il tempo ritrovato”?

Vama Veche- Iubeşte

De mâini e cel mai greu. Ele sunt făcute să iubească.