Apă rece cu dulceaţă

Archive for the ‘societate civilă’ Category

Se pot mobiliza oare 100.000 de români pentru a-şi aduce istoria acasă? Sper că da, mai ales că efortul e minim: sms la 8820 şi donezi 2 euro pentru ca arhivele radioului Europa Liberă să revină în ţară (sunt în America). Până pe 31 ianuarie.

(Sunt în mod clar influenţată de ce am văzut la nemţi referitor la recuperarea istoriei.)

Ce înseamnă Europa liberă? Ei bine, a fost poate singurul mijloc de comunicare care le arăta românilor în comunism că lumea de afară e altfel. Cred că a fost mare lucru să aibă raportarea asta la ce e rezonabil, la ce e uman şi firesc în alte părţi, altfel ar fi ajuns să creadă că lumea aia controlată e normală.

Timp de zeci de ani de cenzură, milioane de români şi-au luat, totuşi, raţia de muzică adevărată, ştiri adevărate şi chiar viaţa adevărată. Toate pe furiş, cu urechea lipită de difuzor. Toate de la Europa Liberă.

Sms la 8820, deci.

Am fost observator la alegeri, dintr-o curiozitate sociologică pe care nu mă aştept neapărat s-o înţelegeţi.

Ştiţi cine vine să voteze? Ei bine, vin bătrânii, vin femei cu şorţul după ele, vin bătrânici cochete, vin familii întregi de romi, vin oameni care se întreabă cu voce tare cine naiba candidează, vin oameni care pun ştampila şi pe „Da” şi pe „Nu” (ca românul imparţial, vorba aia). Ştiu că prietenii mei s-au înghesuit în secţiile speciale, dar mai ştiu şi oameni care se cred mult deasupra mizeriei electorale şi care n-au fost la vot.

Vouă vă spun că cei de mai sus au decis în locul vostru. Buni sau răi, nu asta e ideea. .ideea e că oamenii ăia şi-au mişcat fundul până la secţie.

Şi picioarele.  Chiar şi cei care nu le au. La vot am văzut un om în scaun cu rotile şi fără picioare. El a votat. Voi nu.

Am văzut în Constanţa, în judeţ, nişte băncuţe alb-roşii branduite cu Sultan, bulionul, şi altele simple cu Isuzu Motors. N-am să chestionez atingerea targetului sau adecvarea suportului la mesaj, pe care oricum nu l-am distins. Îmi place însă că e un suport publicitar util pentru oameni. Utilitatea, dincolo de aspectul şocant, zornăitor sau orbitor în reclame ar putea fi o nouă direcţie bună de exploatat. Mi-a plăcut mai mult însă pentru că îi invită pe oameni să iasă din curţi şi să stea afară, de vorbă.

În faţa blocului în care stau acum nu e nici o băncuţă, nimic. Abia îmi cunosc vecinii şi mi-e teamă că nu aş avea la cine să strig dacă ar intra vreun hoţ sau dacă mi s-ar sparge o ţeavă şi m-aş inunda. Nici nu mai pun în calcul un plantat de flori în grădina blocului.

Deplângem lipsa de iniţiativă a oamenilor, lipsa coeziunii în comunităţile de la oraş..dar dacă oamenii ăştia nu se cunosc, dacă nu există un spaţiu public fizic, cum să existe spaţiu public simbolic, cu schimb de opinii şi cu iniţiativă civică?

Dacă aş fi primar, aş face mai multe parcuri în cartiere. Parcuri, sau locuri deschise, sau două băncuţe undeva între două blocuri înghesuite. Să iasă oamenii din case. Unul citeşte ziarul, altul e cu nepoţica la aer. Vor vorbi la un moment dat despre nesuferitele astea de ploi. Or să se cunoască, or să se ştie pe nume. Data viitoare or să se salute. Peste o lună, două, trei, unul o să-l ajute pe celălalt să împingă maşina. Apoi poate se vor gândi că ar fi frumos să iasă cu o sapă în grădină să planteze nişte copăcei.

Încălzirea globală e aşa o chestie pe care ne aşteptăm să o prindă o generaţie mult mai îndepărtată ca să ne pese. Am dat însă peste o ştire  şocantă: graniţa dintre Italia şi Elveţia se topeşteSe topeşte, înţelegi?!! Graniţa.

În altă ordine de idei, sunt tare fericită că au pus tomberoane selective în Iancului şi că am mai văzut oameni aruncând până şi borcănaşe de iaurt, spălate frumos. Am în camera mea punga de hârtie şi punga de plastic de reciclat.  La Vodafone poţi să reciclezi telefoane şi componente iar la Mega Image, Bricostore, Selgros baterii consumate. Pe site-ul agent green poţi să sesizezi crime ecologice, iar ei se vor asigura că sesizarea ajunge la autorităţi. Aici am să scriu dacă am să mai văd o dată nuferi vânduţi în Iancului, pentru că prima dată n-am putut fotografia.

Eco nu e bullshit. Şi sunt o mie de lucruri mici pe care poţi să le faci.

Voi ce eco tips&tricks mai aveţi de dat?

Îmi pare rău că am citit aşa târziu. Altfel, vă trimiteam la expoziţie. Acum, nu-mi rămâne decât să vi-i arăt pe Dobro, Bucurenci, Andrei Gheorghe, Andi Moisescu şi Florin Piersic Jr. bătuţi.

În ’89 eram, după cum spune mamaia, sub patul din camera de la stradă. Se trăgea. Acum mă uit pe youtube la demonstraţiile din Moldova şi am sentimentul ciudat că văd istoria cum se face. Parcă îi aştept să se audă un „Ole, Ole”.

Mă cocoţ pe scaun de emoţie, mă simt cocoloşită, mă simt laşă, mă simt neînsemnată şi recunoscătoare faţă de oamenii care au ieşit în stradă în ’89 şi mută faţă de studenţii din Moldova care îşi iau viaţa în dinţi.



N-am primit nici un Re: de la Primăria Capitalei sau Ministerul Turismului. Măcar să fi zis că nu-i interesează sau că n-au bani sau că sursa nu prezintă încredere.

Vinerea trecută am fost însă la o conferinţă Pro Democraţia despre drepturile tinerilor în UE, unde unul dintre invitaţi a fost domnul Constantin Neagu, Subsecretar de Stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. Mi-am făcut curaj şi i-am zis două cuvinte despre proiect. Mi-a dat cartea de vizită şi mi-a zis să-i scriu. I-am scris ieri seară. Azi dimineaţă am primit răspuns:

„Buna ziua Raluca!

Primesc cu interes propunerea ta de proiect. Chiar astazi o voi inainta colegilor mei care sunt avizati in subiect si, imediat ce voi avea un raspuns concret, ti-l voi comunica.

O saptamana buna!

Constantin Neagu”


..Revin cu ideea trasului de mânecă când avem ceva de spus. Întrebaţi-i, forţaţi răspunsuri, insistaţi. Cu curaj. Raportul de forţe e în mare parte influenţat de cum îl vedeţi voi.