Apă rece cu dulceaţă

Archive for the ‘România’ Category

Se pot mobiliza oare 100.000 de români pentru a-şi aduce istoria acasă? Sper că da, mai ales că efortul e minim: sms la 8820 şi donezi 2 euro pentru ca arhivele radioului Europa Liberă să revină în ţară (sunt în America). Până pe 31 ianuarie.

(Sunt în mod clar influenţată de ce am văzut la nemţi referitor la recuperarea istoriei.)

Ce înseamnă Europa liberă? Ei bine, a fost poate singurul mijloc de comunicare care le arăta românilor în comunism că lumea de afară e altfel. Cred că a fost mare lucru să aibă raportarea asta la ce e rezonabil, la ce e uman şi firesc în alte părţi, altfel ar fi ajuns să creadă că lumea aia controlată e normală.

Timp de zeci de ani de cenzură, milioane de români şi-au luat, totuşi, raţia de muzică adevărată, ştiri adevărate şi chiar viaţa adevărată. Toate pe furiş, cu urechea lipită de difuzor. Toate de la Europa Liberă.

Sms la 8820, deci.

Anunțuri

Patapievici spunea că după ‘89 oamenii se împart pentru el în oamenii care au ieşit în stradă şi i-au salvat viaţa (era anchetat şi persecutat în perioada aia) şi oamenii care au rămas în casă şi au privit din spatele perdelelor cum se întâmplă revoluţia.

Am 22 de ani şi ştiu că nici viaţa mea n-ar fi fost la fel dacă ei n-ar fi avut curajul să iasă în stradă.

Încă mă întreb dacă eu aş fi avut curajul.

Am vrut să scriu „La mulţi ani, România!”;  n-am apucat decât pe facebook. Dar ceva tot vreau să vă povestesc. Să vă spun cum aveam mari şanse să cad în gropi de ziua României, pentru că de acasă până-n Iancului m-am uitat numai pe la balcoane, după steaguri. Am numărat 9, un număr bun zic eu. Aş fi scos şi eu, dacă aveam.

Dar pentru că nu am avut anul ăsta, am improvizat. Mi-am luat de la mercerie o panglică în tricolor şi mi-am prins-o în păr. Ăsta a fost steagul meu de 1 decembrie!

Voi aveţi steagul României? Care da, l-aţi moştenit, l-aţi cumpărat, cum?

Am fost observator la alegeri, dintr-o curiozitate sociologică pe care nu mă aştept neapărat s-o înţelegeţi.

Ştiţi cine vine să voteze? Ei bine, vin bătrânii, vin femei cu şorţul după ele, vin bătrânici cochete, vin familii întregi de romi, vin oameni care se întreabă cu voce tare cine naiba candidează, vin oameni care pun ştampila şi pe „Da” şi pe „Nu” (ca românul imparţial, vorba aia). Ştiu că prietenii mei s-au înghesuit în secţiile speciale, dar mai ştiu şi oameni care se cred mult deasupra mizeriei electorale şi care n-au fost la vot.

Vouă vă spun că cei de mai sus au decis în locul vostru. Buni sau răi, nu asta e ideea. .ideea e că oamenii ăia şi-au mişcat fundul până la secţie.

Şi picioarele.  Chiar şi cei care nu le au. La vot am văzut un om în scaun cu rotile şi fără picioare. El a votat. Voi nu.

Românul s-a născut poet. Dacă mai e şi campanie electorală, imaginaţia omului politic român se înfierbântă şi discursul se îndepărtează primejdios de ce ar trebui să fie.  O privire fugară pe ştirile politice de azi mi-a semnalat cel puţin 3 gogomănii: 1. Elena Udrea afirmă că noi suntem urmaşii lui Traian Băsescu, 2. Radu Berceanu se întreabă cum ar putea Crin să conducă o ţară dacă el nici măcar o maşină nu poate conduce, neavînd permis 3. Cătălin Nechifor, deputat PSD, spune că afişele lui Băsescu sperie copiii.

Oricum, când situaţia e aşa cum e, măcar am răsuflat uşurată când am aflat că Geoană se are bine cu mai marii lumii. Unde mai pui că şi Domnu-i cu noi, din moment ce acelaşi Geoană a vizitat o mânăstire ctitorită de Iliescu.

 

Nebunia de zilele astea o simt pe pielea propriului blog, unde de ieri mi-a crescut mult numărul de vizitatori prin căutări legate de Klaus Johannis. Cum-necum, iar m-am entuziasmat, văzând că un subiect propus la început difuz în online a ajuns pe agenda publică (s-a vorbit la un moment dat chiar de „candidatul din blogosferă”).

Da, mă gândesc şi la sibieni care se pare că vor să-şi ţină primarul mult iubit acasă cu orice preţ, dar mă gândesc însă şi la cât de bine sună „guvern de tehnocraţi”, mă gândesc şi la domnul Arafat ca ministru al Sănătăţii..

O fi şi din cauză că ieri mi-am antrenat visarea la daydreamers.

Of, aş vrea ca Bucureştiul ăsta să fie un zmeu şi să se scuture puternic de toate  bubele care-l urâţesc şi-i parazitează povestea. Ca de exemplu, de aşa-zisele monumente de artă urbană din sectorul 4, prezentate de Andi Moisescu şi Dragoş Bucurenci  într-un material în care spiritul critic e învăluit într-un manşon de umor savuros.