Apă rece cu dulceaţă

Archive for the ‘media’ Category

Am auzit azi la Guerilla că vor să-şi redecoreze sediul, motiv pentru care lansează un concurs pentru artişti. Câştigătorul va beneficia de promovare în valoare de 10.000 de euro pentru activitatea şi creaţiile sale.

Nu că aş avea eu prieteni artişti, dar poate aude cine trebuie.

Anunțuri

Depresia. Un subiect tabu, că doar nu ni s-a întâmplat nouă şi nici nu admitem ce este într-adevăr: o boală, nu o fiţă. Am rămas mască la un material despre depresie găsit pe DeutscheWelle. I-am ascultat pe doamna Miroiu, mulţi ani decan la Ştiinţe Politice, pe Carla Szabo, cea cu accesoriile drăguţe şi pe distinsul domn Neagu Djuvara vorbind despre depresie. Despre demonii care te frământă, despre un tu care nu se mai recunoaşte pe sine şi despre cum te poţi vindeca.

Îi admir enorm pe oamenii ăştia care au avut puterea să se prezinte în faţa lumii cu problemele lor, într-un exerciţiu care să ne mai ridice nouă ochelarii de cal. Oameni care au curajul să spună că au fost distruşi. Şi asta fără bravadă şi fără autocompătimire bolnăvicioasă. Pentru că ei au învins boala şi vor să le spună şi celorlalţi cum.

Ascultaţi-i.

E un imbold extrem de puternic pentru sinceritatea care naşte ceva, opusă unui „oficial îmi merge bine” gol.

Am aflat de pe mediafax că va avea loc un nou proces în cazul Annei Politkovskaya.

Anna a fost o jurnalistă rusă care a avut curajul să scrie împotriva regimului în problema războiului din Cecenia. Anna a fost ucisă la ea în casă pe 7 octombrie 2006. De ziua lui Putin.

Zeci, poate sute de ruşi care nu s-au dus la manifestări au venit s-o plângă pe Anna. Am văzut toate astea mai demult într-un documentar, în care m-a şocat enorm liniştea Annei când spunea că ştie că poate oricând să moară. Curajul de a arăta lumii nedreptăţile. Curajul de a vorbi, când cuvintele îţi pot aduce moartea. Seninătatea rudelor şi prietenilor care vorbeau despre Anna ca un om care şi-a făcut datoria de jurnalist.

Incredibil.

Groaznic.  De când am văzut documentarul, Rusia mi se pare o maşinărie sinistră. O înscenare de proporţii uriaşe. Nu mai cred nimic din nici o ştire despre Rusia. Nu ştiu cum funcţionează lumea aia, dar mă îngrozesc numai gândindu-mă.

Later edit: poza Annei a apărut într-unul din colajele de la concertul Madonnei

Campaniile PRO TV au ceva care te face să crezi. De exemplu,  „Avem viaţă în sânge”.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Ştiam de mai multă vreme de iniţiativă, dar sincer mi-a fost frică.  Azi m-am înscris totuşi.  Înscrie-te şi tu în registrul donatorilor care se va înfiinţa în septembrie! Alţi 35.109 de români au făcut-o deja.

Am aflat cum e să-ţi vezi numele tipărit în revista preferată. Asta pentru că post-ul meu despre Esquire a apărut în pagina 2 a ediţiei de iulie- august a revistei. De aici şi reacţia din titlu 🙂

În ’89 eram, după cum spune mamaia, sub patul din camera de la stradă. Se trăgea. Acum mă uit pe youtube la demonstraţiile din Moldova şi am sentimentul ciudat că văd istoria cum se face. Parcă îi aştept să se audă un „Ole, Ole”.

Mă cocoţ pe scaun de emoţie, mă simt cocoloşită, mă simt laşă, mă simt neînsemnată şi recunoscătoare faţă de oamenii care au ieşit în stradă în ’89 şi mută faţă de studenţii din Moldova care îşi iau viaţa în dinţi.



Dacă credeaţi că instituţiile nu pot să comunice decât rece şi neatrăgător..priviţi un spot lansat in 2007 de către Comisia Europeană pentru promovarea „Media”, un program care finanţează anual 300 de filme europene.

Nu, staţi liniştiţi, nu o să folosesc exemplul ăsta pentru licenţă.