Apă rece cu dulceaţă

Archive for the ‘filme’ Category

Din filme îmi rămân de obicei frânturi şi imagini; o stare, un loc, o situaţie. Nu ţin minte numele actorilor şi nici acţiunea toată.

Aşa că dacă o să vă spun despre „Scafandrul şi fluturele” e pentru că e un film pe care l-am văzut ghemuită, strânsă, chircită. E un film care nu te lasă să-l vezi comod, de la distanţă. Te strâmbi, închizi ochii, îl laşi şi apoi te întorci. Mai ales în momentul în care vezi din interior cum e să ţi se coasă ochiul şi să se închidă pentru tine lumea de afară.

(Pentru cronici de film mai extinse citiţi-o pe Cristina care îşi exersează de ceva vreme în scris pasiunea de a povesti despre filme.)

Anunțuri

Am fost la Poliţist, adjectiv. Îmi dau seama că ritmul lălăit al acţiunii voia să arate că viaţa de poliţist nu e aşa explozivă ca-n filmele cu poliţişti şi să accentueze încăpăţânarea personajului. Pe mine însă nu m-a prins.

Dar voiam să zic altceva, ceva ce mi-a spus şi mama când am ieşit. M-am săturat de supraestimarea blocurilor cenuşii şi a altor elemente de decor rămase şi promovate ca sechele din comunism. Sau de ironia aşa-zis fină la adresa funcţionarului român. Toate astea există şi sunt amuzante pentru moment, dar mi se pare că filmul românesc a ajuns să dezvolte într-o singură direcţie.

România blocurilor şi spaţiilor sordide există, dar există şi România caselor vechi din Cotroceni şi din spate de la Romană, Bucureştiul de pe motoare, de la MŢR, România festivalurilor, România rafinată, România din munţi şi din provincie, România artiştilor, România oamenilor cu bani, România restaurentelor sofisticate, a cafenelelor pline, sau chiar a cluburilor de fiţe, a magazinelor de lux şi a cartierelor cu turnuleţe . Şi mă îndoiesc că astea nu au poveşti de spus. Nu numai pentru străini, că ei oricum sunt încântaţi de pitorescul rămăşiţelor comuniste, ci mai mult pentru noi. .ca să ne conştientizăm şi altă parte a ceea ce suntem. Sau şi mai bine, a ceea ce am putea fi.