Apă rece cu dulceaţă

De ce nu plecăm din România?

Posted on: Aprilie 23, 2009

Vreau să văd. Sunt curioasă. Vorbesc cu oamenii frumoşi, nostimi, coloraţi şi cu neuronii în alertă din jurul meu. Oameni care au hotărât să rămână.

De ce nu plecaţi din România? Să nu vă urzicaţi repede, nu ăla e sensul. În loc să întreb ce iubiţi în România, întreb de ce nu o părăsiţi. E o răsturnare care sper eu să ivească ceva.

Încep eu. Eu cred că nu plecăm din România pentru că aici încă putem să fim noi ăia care să schimbe ceva. Cred că nu plecăm pentru că România ne satisface orgoliul de a arăta că noi ştim ce merge prost şi, mai mult, că noi ştim cum ar trebui să facem să fie bine. Nu plecăm din România pentru că aici se poate vedea ce faci. Într-o ţară occidentală totul e deja aşezat la locul lui, iar tu nu eşti decât o rotiţă din sistem. Într-o măsură mult mai mare ca în România, în Vest tu nu faci decât să urmezi în linii mari ceea ce au gândit alţii înainte. Inovezi, dar într-un cadru care deja e. În România mereu e nevoie de reparaţii.

Cred că nu plecăm pentru că România încă ne hrăneşte vanitatea de a fi noi ăia care schimbă, creează, transformă, îmbunătăţesc. De a fi noi ăia care vedem history in the making. De a fi acolo când se întâmplă..şi mai mult, de a face să se întâmple. E o şansă imensă.

Anunțuri

37 răspunsuri to "De ce nu plecăm din România?"

eu una mereu am avut foarte puternic sentimentul de apartenenţă. şcoala 23 era cea bună dintre toate, la fel Bălcescu, oraşul Brăila avea mai mulţi olimpici decât toate din jur, deşi Galaţiul era mai mare, la SNSPA au reuşit copiii din Brăila de la Bălcesu pe multe din primele locuri, când erau 24 pe loc… fără pregătire la Bucureşti..

Locul de muncă mi-e drag pentru oamenii lui frumoşi şi deştepţi, iar prietenii mei sunt cei mai mişto oameni din lume.
marea din Vamă mi-e cel mai aproape, iar apusurile de soare de la Lujerului sunt minunate în felul lor.
Toate astea îmi formează România mea, cea ambiţioasă şi îndârjită, care „moare, dar nu se lasă”, care va reuşi să redevină nu doar ce era o dată, ţara micului Paris.. ci o entitate puternică, de sine stătătoare.
Pentru că va fi clădită de noi, ăştia care nu plecăm.

Nu sunt deloc de acord cu teoria ta despre „De ce nu plecam din Romania?”

Romanii nu pleaca din tara asta pentru ca nu au bani, sunt atasati de obiceiurile romanesti urbane si de familie, bineinteles.

Am fost plecat de suficiente ori pentru ca Bucurestiul sa nu-l mai consider casa, tara e frumoasa, as mai vizita-o.Cu 15-20 mii euro as pleca din tara si in seara asta, o viata mai buna exista.

Sunt şi alte motive, asta-i clar. Eu oricum nu plec în primul rând datorită oamenilor. Dar dincolo de asta e şi satisfacţia pe care cred că ţi-o poate da contribuţia ta în ţara-în-care-nu-merge-totul-brici.
Şi nu înţeleg.. banii îi poţi face dincolo, mai mulţi şi mai uşor ca în România. Nu cred că îţi trebuie bani la început, ci doar curaj.
A..nu vreau să-mi spuneţi neapărat dacă sunteţi de acord cu ce am scris. Sunt curioasă de motivele voastre.

Curaj exista, am cunoscut oameni absolut fantastici prin Europa, oameni din Australia, USA, Zimbabwe, UK, Franta, Brazilia, Peru, am uitat sa specific, banii sunt necesari pentru a te stabili undeva In nord sau vest, apoi oportunitatile vor curge.Personal as vrea sa ma stabilesc in Provence, Franta, la poalele Alpilor Maritimi, intrun satuc medieval, aproape si de mare.

Tu unde ai vrea sa locuiesti in alta parte?

PS: NU poti schimba ceva intro tara in care poporul nu-si doreste schimbare.Tu nu esti poporul, esti un individ, individul ori e detasat ori conduce o revolutie, tu ce alegi?

eu nu plec de frica, in principiu. pentru ca deja stiu cum este aici si imi e frica sa nu fie mult mai rau altundeva.
in toata treaba cu erasmus mi’am dat seama ca nu este prea usor sa pleci afara [fara oameni dragi] si ca nu as face asta prea curand.

Ana, cred ca a ta asta e prima reactie sincera, autentica-la-modu-ala-cheesy pe care o aud.
si ati fost multi plecati.

Oriunde in EUROPA este mai bine.Doar in Romania este asa, eu n-as spune ca o ducem foarte rau, e o tara murdara, nesimtita si mizera si din cand in cand ti se da peste nas si iti aduci aminte de asta.

@neocortexualul: Nu văd doar cele două căi. Eu cred în schimbarea cu paşi mici şi în puterea exemplului. În schimbarea în lanţ care poate să ajungă departe. În unda declanşată de picătura mică care cade în baltă. Cei care zic că un om nu schimbă nimic se cramponează înainte de a începe.
Accept să stau în altă ţară ca experiment, pentru că în mod clar sunt lucruri de văzut şi de învăţat.
Cred că am văzut prea puţin să-ţi spun unde mi-ar plăcea. Probabil Londra sau Berlin (dacă s-ar vorbi engleza în Berlin). Chestia e că în ţară toate lucrurile au altă dimensiune şi altă încărcătură pentru mine, pentru că sunt ale mele, pentru că se leagă de oameni şi întâmplări care îmi aparţin. Şi aşa ajung să îmi aparţină şi oraşele. Pentru că oraşele încep să fie frumoase din momentul în care ai deja o istorie cu ele.
@corina: Toţi am simţit asta. Am ascultat în Erasmus melodii populare pe care nu le-am ascultat niciodată în ţară şi am sărbătorit 1 decembrie cum nu am făcut-o niciodată acasă.
Numai că acum pornisem de la altă idee, una la nivel de generaţie. să zic aşa, nu personală.

Eu as pleca din Romania 🙂 Am mai fost plecata si as pleca in continuare. Nu pentru ca merg lucrurile prost, pentru ca sunt convisa ca se pot si se vor schimba, dar ma intereseaza altceva decat reconstructia unei sistem nefunctional. Ma consider in primul rand un cetatean al lumii si apoi al tarii in care m-am nascut si nu cred ca Romania e singura tara in care chiar poti sa faci diferenta, dar asta e o convingere personala. Cred ca e vorba si de un soi de patriotism (in sensul strict de atasament fata de loc) in toata povestea asta, pe care eu nu il am 🙂
…Dar m-as intoarce oricand pentru oameni dragi 🙂

am citit si eu toate comentariile de aici si mi-au placut si ma regasesc cu jumatati in fiecare .

asa cum a zis si ana – e destul de greu sa pleci din tara singur. trebuie sa fii foarte suparat si inversunat pe tot sa pleci de nebun, insa in doi sau mai multi lucrurile capata o alta dimensiune .

insa acum este o chestiune eminamente subiectiva.

unora le place sa (re)construiasca altii considera ca nu merita efortul.

eu sunt in ambele mood-uri uneori, insa preponderent cred ca e misto sa faci ceva si sa ai satisfactia ca ai pus si tu umarul la tot proiectul asta cu toate neajunsurile lui inerente, caci totusi traim intr-o societate in curs de …

si din punct de vedere profesional romania e un dreamland caci poti face o mie de chestii,lucru care pe mine personal ma bucura enorm.

insa cu toate astea eu as pleca. macar pentru o perioada determinata ca un life experience pentru a avea si o alta perspectiva a lucrurilor, lucru foarte important mai ales ca in romania main stream-ul functioneaza excelent

…întrebarea ta e perfect legitimă și… mai rară aș spune. Dovada e că la o așa întrebare răsucită oamenii tind încă să răspundă cu nostalgia plecatului pe pleoape. Și atunci, pentru că totuși intuiesc sensul întrebării, aruncă vina eșecului lui „departure” pe chestiuni minore gen lipsa banilor, jobul stabil și „mișto” pe care îl au aici, prieteni (da,da,da prieteni: pentru că oricât de tare ar străluci chestia cu prietenii pe care îi lași în urmă, ea nu e decât abordare ipocrită, un paravan mult prea ieftin ca să mai fie vândut între 20 și 30 de ani… am călătorit cu toții și poate că știm că prietenul „de afară” nu e cu nimic mai prejos decât prietenul „autohton”… asta ca să nu mai spun cât de puternică e relația de prietenie pe care o am cu oameni -români- stabiliți prin Paris, Londra, Milano blablabla) etc. etc. dar de ce nu plecăm totuși? pe bune! Păi eu cred că dintr-un soi de inerție! Totuși… rămâne o întrebare la care nu cred că se poate infera un răspuns sociologic, la care nu se poate construi un răspuns care, la rigoare, să definească o trăsătură cu caracter general al unei populații statistice. Tu de fapt nici n-ai cerut asta, tu doar aduni păreri și le lași în incubatoarele lor proprii…și e bine așa. Dar nu pot decât să re-tușez ideea că răspunsul la așa o chestionare este fundamental unul personal!!! El nu are corespondent în experiența „celuilalt”. „De ce nu plecăm” trebuie să rămână doar „de ce nu plec”! Pe de altă parte, undeva între reziduurile infame ale întrebării, băltește ideea că plecatul e scop în sine, că de ce-ul s-a născut tocmai din amușinarea eșecului rămânerii. Nici asta nu mi se pare valabil. Vezi, pomeneam mai devreme de inerție… ea e conținută în verbalizarea lui a rămâne. Eu, de pildă, m-aș întreba mai degrabă: dacă plec, ce fac? sau dacă rămân, ce fac? nota bene, nu mă refer la „ce mă fac”, ci doar la ce fac. Simplu ca bună ziua. Care e acțiunea mea, aici sau acolo. Bine, rămân! Dar totuși, ce fac? Concret! Palpabil! Efectiv! Aici cred că se cam blochează mulți. Și tot întrebându-te ce faci, ajungi să nu mai faci nimic, adică să rămâi inert. Iar fiind inert, rămâi aici. Sau rămâi acolo, pentru că, din aceeași inerție, nu mai poți să te întorci (chiar dacă, norocos al sorții, ai reușit la un moment dat să faci pasul cel mare). Da, da, da trăncănesc mult. Dar mi-e mai afină candida negociere de idei pe marginea unei cafenele decât pe marginea narațiunii cu pixeli…am nevoie de mai mult timp și spațiu…bon, ar zice cineva cu îndreptățire: și atunci ce puii mei propun? Înainte să conchid cu propunerea, mai azvârl un mic exemplu: se face 1 lună de când m-am întors de la Harvard, o experiență care, în fine, cred că poate fi înscrisă la capitolul „treceri fundamentale” (cam ca-n fantasticele lui Eliade…). O conferință-mutant, un workshop delirant, un mediu care inspiră și expiră idei pe pâine. Nu contează acum detaliul. Ideea e că am găsit acolo 30 de români, plus alți doi printre organizatorii minunatului prilej. Wow, am zis! Șocant și reconfortant totodată. Nu trebuie să precizez că cifra e extrem de mare și că ea plasează vorbitorii de mioritică sus, sus de tot, în oricare top. Oameni care se întorc sau nu în România, nu contează. Dar ei au depășit faza lui de ce nu plec sau de ce nu mă întorc. Ei FAC! Dacă îi întrebi așa ceva, nici nu-ți vor răspunde. Pentru simplul fapt că au uitat să fie inerți. Pentru simplul fapt că nu li se pare relevant. Ei au răspuns deja la întrebarea mea: dacă plec, ce fac acolo? Dacă mă întorc, ce fac aici? Așa că dacă o să continuăm a sta în spatele stânei chestionându-ne cu-n trifoi în gură de ce nu acționăm, atunci s-ar putea să deraiem de la sens. Spui că rămâi să schimbi câte ceva, cât de puțin, ca o picătură voinică într-o baltă coclită. Foarte nobil și mișto. Dar uită o vreme de asta (propun eu), nu mai gândi la binele patriei că s-ar putea să dai cu fundul de pământ. Doar acționează, atât! Și fă-o înspre binele tău, cinstit, corect, cu reguli. Fă-o promovându-ți propriile tale calități. Dacă ești pictor, pictează până îți sar creierii pe pânză. Uită de somn. Mișcă-te. Ieși afară. Întoarce-te. Uită de țară. Doar pune-te în valoare. Dacă ești it-ist, sari peste mese și mănâncă doar pe avion. Nu te întreba ce faci tu pentru țară. Ești bun oriunde te-ai afla. Pentru că o faci pentru tine. Nu mai ești român decât prin acte și mici vestigii de limbă. Dar ți-o asumi scurt când ești întrebat, ca un lătrat. Ești universal. Dacă ești profă de canto nu te mai întreba dacă poți sau nu schimba la tine acasă, ci caută-ți calea prin tine. Uită tot patriotismul putrefact cu care te-au mânjit unii și alții când erai de-o șchioapă. Crezi că angela gheorghiu e mai puțin româncă dacă prestează la covent garden și nu la ateneu? Crezi că patrioții care se bat cu cărămida rămânerii în piept fac cumva mai mult decât să-și justifice mereu și mereu rămânerea? La un pahar? De ce nu plec? Pentru că muncesc de-mi sar ochii, pentru că am un NGO cu care ies degeaba în stradă să apăr straturile de verde ale “patrioților”, pentru că scriu cărți, fac emisiuni, pentru că încă învăț, pentru că oricum călătoresc în draci, pentru că lucrez și-n weekenduri, pentru că fac ce-mi place și n-o fac pentru țară, pentru că țara nu dă nimic la schimb dar eu, muncind în draci ca un protestant, neostentativ, corect, îmi văd de treabă și de viață iar undeva, cândva, dacă vor mai apărea alții ca mine, sau mai buni ca mine, întreaga brânză de burduf în care trăim va mirosi mai puțin nasol. Deși puțin îmi pasă de asta. Sigur că am pasiuni. Sigur că o să votez cu Crin. Sigur că mă inflamez. Dar fac totul pentru mine, doar pentru mine, nu pentru țară. Trăiesc după niște principii interiorizate. De ce nu plec? Pentru că fac treabă aici. Pentru că am tot fost plecat. Pentru că o să mai plec, pe perioade chiar lungi. Și pentru că o să fac peste tot câte ceva, indiferent unde, țara asta va merge înspre mai bine. Și nu pentru că mă gândesc la ea, nici vorbă!.. ci pentru că mă prezint peste tot ca român, pentru că plătesc impozitele, pentru că între a rămâne și a pleca, pentru că între a mă întreba sau nu despre soarta scumpei țărișoare, am ales să fac ceva cu mine, indiferent unde. full stop.

Tot respectul!
Cred ca ar fi destul daca ar face toti ca tine. Daca ar face toti „macar” atit.
Asta incerc si eu.

Uau. Mulţam de implicare Am citit întrerupt, cu necesare pauze de reflecţie.
În mod clar răspunsul la „De ce nu plecăm?” e unul personal şi aşa e de dorit să rămână, pentru că asta păstrează forţa discuţiei. Deşi am pornit de la o idee răsfrântă asupra unui grup, rămâne în esenţă un motiv al meu. Un motiv care ia în considerare şi pe alţii, pe voi, oamenii mişto din România.
Faptul de a nu pleca era ce ne reuneşte pe toţi, iar nu motivele. Plus, am ţintit un soi de solidaritate prin „plecăm” ăsta.
Aşa..trebuie să spun că deşi o idee mai veche de-a mea, am vrut să introduc discuţia în contextul ăsta mult disputat al brandului de ţară şi cum să ne vindem afară sau cum rezolvăm problema cu ce scriu italienii despre noi. Am vrut să arăt că unii oameni buni rămân. Am vrut să văd dacă pe răspunsurile la acest „de ce rămân?” ne putem construi identitatea. În ochii noştri, mai întâi, apoi ai lor. N-am vrut să pun întrebarea cu ce faceţi voi pentru ţară, sau ce faceţi voi independent de ţară dar care face puţin lumea să avanseze, pentru că am vrut pur şi simplu să introduc ideea că putem face ceva.
Ceea ce ai punctat tu mult mai explicit.
Şi chiar faptul că nu îţi doreşti în mod deliberat să faci pentru România, faptul că faci bine ceea ce faci o ajută oricum. Era şi exemplul ăla cu economia de piaţă, din Adam Smith cred: nu îţi iei pâinea din bunăvoinţa brutarului, ci din dorinţa lui de profit.
Eu una găsesc o satisfacţie în a face ceva pentru ţara mea şi pentru oamenii ei. Iar pentru asta, dar în primul rând pentru mine, trebuie să ajung eu în cea mai bună stare posibilă a mea.
De acord. Numai că pentru mine cel mai bun eu ar fi unul care face ceva pentru ceilalţi, atâta timp cât ştie mai bine decât ei ce ar trebui făcut. Asta e singura diferenţă.

Hey again 🙂 înțeleg ce zici, îți înțeleg chiar entuziasmul și dorința de implicare. Hai să spunem că a existat o vreme când eram la fel de entuziast și vroiam să-mi schimb arealul, așa cum aș fi putut eu, eventual atrăgându-i și pe alții în cursa mea altrusită. Doar… hmmm, doar că s-a întâmplat ceva pe drum, s-au întâmplat de fapt foarte multe lucruri, am fost dezamăgit taman de oamenii pe care mi-i luasem model sau mentori. Și asta doare cel mai tare 😦 Bun exemplul cu Smith într-un fel. Suntem niște rotițe dintr-un mecanism extrem de complex în care chiar nu vedem butonul de on/off. Și atunci chiar nu-mi dau seama cum contează cine și de ce face ceva util pentru altcineva. Cred cu tărie că minunăția occidentală s-a născut din individualismul cel mai feroce. Bine, bine, ar zice careva, dar de individualism feroce avem parte și în România. Normal! Doar că diferența se face la regulile jocului, se face la interfața dintre a le respecta și a nu le respecta. Și aici cred că păcătuiesc cel mai tare românii. Oricum, îmi pare cel puțin evident că după 20 de ani struggling democratic ceva s-a schimbat. În bine! Și mai cred că s-a schimbat taman pe muchia paradigmei personale pe care am încercat de dimineață s-o redau. Într-o țară handicapată rău de ce s-a întâmplat înainte de 89, în care nu mai există oameni providențiali, în care nu există elite veritabile și purtători de prințipii, în care – cel mai grav – nu există un proiect cu P, nu văd ca alternativă decât performanța și etica individuale. Uite, îmi aduc aminte (și nu vreau să par vain sau ceva, dar exemplele personale sunt mereu cel mai la-ndemână) că anul trecut am fost invitat de KAS la Berlin unde am vorbit în fața a vreo sută de nemți, într-o fostă pușcărie Stasi, despre cum se predă comunismul în școlile din România, despre ce mai știu azi picii în legătură cu ce s-a întâmplat înainte de 89 (de la teroarea cincizecistă de tip Pitești la cartelizarea optzecistă, la avatarurile tranziției.. șamd). Li s-a părut fascinant că societatea din care fac parte (chiar în sens italienesc) execută într-adevăr ceva în sensul ăsta, că a fost scos până una alta și singurul manual de liceu despre istoria comunismului din Europa, că în fine, suntem ca popor mai normali decât părem la o primă aproximare. Și apoi, având eu însumi o moacă de puști, tipa care conduce KAS pe Europa de Est și Balcanii de Vest m-a întrebat cu tandrețe de ce fac asta (?). De ce îmi pasă? Care e resortul care mă împinge în proiecte social-utile? Eram deja dezabuzat la vremea respectivă, scârbit de cultura instituțională din România etc, dar am băgat extrem de cabotin placa aia cu bulgărele de zăpadă care odată pornit nu mai poate fi oprit, că șansa noastră zace taman în ăștia tineri ca noi, că dacă eu nu fac nimic atunci să nu am pretenția să se schimbe ceva, că Almond, că Verba etc etc… Și a prins evident, a prins chiar foarte bine 🙂 Doar că nu mi s-a mișcat niciun mușchi pe față, nu m-a cuprins niciun fior de speranță. Și atunci mi-am dat seama că sufăr de un soi de cumpătare a propriilor gesturi, de teama de penibil și mai ales de teama de eșec. Și totuși continuu să fac lucruri care par desprinse din tipul de idealism pe care cu bună îndreptățire (nu contest asta) îl promovezi tu. Dap, lucrurile sunt extrem de nasoale în țara asta, nasoale rău. Situație în care vine un alt nene luminat gen Albert Hirschman care ne propune abandonul, contestarea sau loialitatea. Și eu ce fac? Păi aleg contestarea, singura care-mi permite să fac ceva cât de cât onorabil cu veninul din mine. Așa că mă apuc să contest tot ce e nasol în „deal-vale deal-vale”. O fac pentru că asta știu să fac. O fac rece, pe alocuri insensibil, pentru că dacă m-aș implica emoțional așa cum am mai făcut-o, aș muri de tot (dacă se poate cumva muri parțial…). În concluzie, ca să nu sfârșesc în nesimțire totală sau impas emoțional, mă mint constant că pot avea o viață care nu privește România, deși (halal!) România privește viața mea. În fine, nu disper încă 🙂 Dacă tu îmi arăți 10, 20 ca tine care împreună pot face un proiect, semnificativ și util pentru țara asta, să meargă, atunci eu îmi scot pălăria și chiar îmi reconsider implicarea (declarată au ba). Ei, ce zici!? Îmi poți demonstra în următorii 5 ani că există proiecte colective viabile pentru România? Dar nu oricum, ci din alea în care brutarii n-au ce căuta, în care o mână de nebuni sunt gata să-și jertfească bruma de viață persoanlă pentru un țel atât de nobil cum e țara 🙂 După cum vezi, sunt dispus să accept că mă înșel și că se poate simți în mod colectiv despre binele comun 🙂 De ce nu plec totuși din România? Hmmm… poate pentru că vreau să văd la fața locului cum nu am avut dreptate 🙂 PS: ascult orice fel de proiect, ofer păreri, mă implic dacă îmi sună bine, fac debate, iubesc feedbackul, trăiesc… pentru mine desigur, nu pentru țară hihi 😉

Apreciez limita de timp generoasă de 5 ani 🙂
Oamenii cu cap din România sunt dezgustaţi de politică. Refuză să se implice, mediul e prea corupt, etc. A fi apolitic nu înseamnă însă neapărat nepăsare, şi aici aş aminti iniţiativa Business Standard a Guvernului Privat (http://www.standard.ro/domenii_prioritare). Un alt exemplu ar fi Bucurenci şi maimultverde. Ong cu viaţă, ONG care a reuşit să transforme un subiect fumat într-o apariţie sonoră pe agenda publică. Apoi ar fi campaniile Realitatea-Caţavencu („Stradă, şcoală şi spital”, „România prinde rădăcini”, ..) PRO TV („Avem sânge în viaţă”, „Tu ştii ce mai face copilul tău?”), etc.
Sunt şi oameni care preferă să acţioneze de cealaltă parte, din politică. Uite Theodor Paleologu. Un nume mare şi o viaţă care i-ar fi permis să stea departe tare de mocirla asta. A ales să candideze pentru un loc în Parlament. Despre campania lui am citit în Esquire-ul din Ianuarie-Februarie 2009, pag. 84-91.
Tot din Esquire recomand „dosarul” electoral „Primariada” din mai 2008. O serie de articole geniale despre un sat pierdut în munţi care a reuşit pe picioarele lui (dar urnit de primar) să-şi pună telefoane (iar pentru asta fiecare gospodărie a trebuit să dea câte 200 de dolari acum câţiva ani), despre un puşti-primar de 27 de ani care a schimbat la faţă o comună din Timiş, despre un primar din Moldova pe care atât îl iubesc oamenii de îl tot realeg de 46 de ani încoa, despre Klaus Johannis, Radu Mazăre şi Gheorghe Ciuhandu. Mie seria aia chiar mi-a dat încredere. Nu destul pentru o primăriţă, dar oricum 🙂 (Recomand Esquire-ul ca o cură de oameni frumoşi şi poveşti incredibile.)

eheeeeeeeeeeee, complicat cu treburile cetății 🙂 mulțam de „bibliografie”, o să caut redempțiunea în alter ego-uri 😉 see ya

Nu plec pentru că aici încă poţi să râzi sănătos de oameni pe stradă, pentru că încă poţi să vezi cum vânzătorii ambulanţi se alertează unii pe alţii şi o zbughesc cu sacoşile când „vine poliţiaa”, pentru că vecina mea de la parter „plantează” flori artificiale în pământ.
Sau pentru că ieri am putut să fiu taxi-umbrelă pentru o fată prea văratec îmbrăcată prinsă de ploaie la McDonald’s-ul din Romană. Am dus-o până la Patria şi apoi la Scala :))

daca un prieten bun de-al tau se imbolnaveste grav… il parasesti? il uiti? il abandonezi si cauti altul sanatos? sau ramai alaturi de el… il sustii. lupti pt el…

Cred că analogia e foarte bună, mai ales pentru că arată inutilitatea unei prime obiecţii pe care am avea-o instinctual: „Dar ea (România) de ce nu se ajută singură?”. Nu pui niciodată problema aşa faţă de un om bolnav şi poate asta ar trebui să facem şi noi faţă de ţara noastră. Să nu o mai urâm şi să nu o mai întrebăm de ce nu se scoate singură din beznă. Pentru că România suntem noi, fiecare dintre noi şi toţi la un loc.
Iar când spui că pleci pentru că ţara asta şi oamenii ei nu vor să se ridice, spui indirect că eşti de acord ca cei care pun beţe în roate să triumfe. Asupra ta şi a altor români cu cap.

Îi lăsăm să facă asta?

aaa… am uitat. VIATA (pt. mine) = provocari. exemplu lu’ nenea ala de mai sus… cu provence e valabil doar daca esti handicapat sau cretin. ce sa faci intr-un satuc francez o VIATA? ca la asta te-ai referit… nu? de ce nu plecam… definitv? nu asa… 2-3 saptmani. ca un concediu in provence e ideal. eu simt ca aici traiesc.

Definitiv, da.

daca voi sineti generatia tinara atunci pot spune clar ca romania si romanii ca natie nu mai au viitor.am citit un cumul de prostii strigatoare la cer si pe care cantitativ nu le-am intilnit la alte natii din est ca sa nu ma duc mai departe pt ca distanta este si mai mare.nu ei nu sint mai inteligenti decit voi insa au un respect pt tara natia si traditiile lor care la noi lipseste total.in astfel de conditii este normal ca nu ne respecta nimeni deoarece aceste internationalisme bolnave etalate pe aici mai ales de propagandistul gaunos si desigur platit melting acestea nu sint apreciate nicaieri mai ales in vest cu punctul culminant sua.as vrea sa-l vad pe acest pervers care va strecoara in suflete progaganda lui otravita si mincinoasa spunindu-i unui american neamt sau danez ca patriotismul este ceva putrefact.cu siguranta nu va avea curajul s-o faca pt ca este riscant!americanii cer de n ori pe zi i’am proud to be an american platesc 500 $ pe numere de masina cu insemne patriotice si isi agata steagul oriunde pot de casa sau de masina.danezii cinta imnul la sarbatorirea zilei lor de nastere iar nemtii sint impotriva tuturor si doar pt natia lor.romanii in schimb deduc ca este oriunde mai bine.eu am fost peste tot si n-am vazut nimic absolut „bine” asa ca va rog sa-mi dati si mie adresa binelui ca sa ma duc si eu acolo!daca va spun ca sinteti sub orice critica va suparati?ce faceti voi daca aveti internet?nu cititi nimic?nu sinteti in stare sa vedeti falimentul total al vestului iubit?mai spune acest individ c-a ajuns el sa le dea lectii nemtilor in materie de istorie comunista.cu cine crezi tu ca ai de-a face?!daca pustii te cred iti poti inchipui in nebunia ta ca altii care au trait in germania asa ca mine pot da mai mult de-o ceapa degerata pe afirmatia ta?si ca sa se vada cit esti de neinstruit si ca te ocupi cu propaganda in folosul celor care te platesc n-ai inteles perioada anilor 80 si deci nu ai habar de ce existau probleme economice.asa numitul sistem economic comunist era de fapt capitalism de stat adica un sistem piramidal ca si cel vestic cu garantie de functionare redusa.nu insist pt ca nu are rost sa dau explicaii oricarei slugi.desigur ca esti sluga americanilor ca asa ai ajuns sa ai si bursa ca sa inveti nimic pt ca asta este scoala vestului.am facut scoli in mai multe tari vestice asa ca va spun clar ca sistemul romanesc inainte de 90 nu poate fi visat in acea parte a lumii.intr-un test studentii americani in proportie de 100% n-au stiut sa explice diferenta dintre cuvintele social si socialist asa ca nu pot avea pretentii.bush era absolvent al unei uni. de elita si ca el sint toti cu f mici exceptii.exemple despre calitatea execrabila a scolii vestice se gasesc in toate ziarele deci puneti mina si cititi.deasemenea exista carti pe care le puteti deasemenea citi ca sa vedeti cit de aerieni sinteti.este rusinos!

Romania are un viitor, domnule Der. Urmand ideile dumneavoastra sau nu. Urmand ideile mele sau nu. Din fericire, la scara mare, nici numele dumneavoastra, nici al meu, nu vor fi retinute. E salvator, cat timp astfel daca gandim prost, impactul nostru va fi scazut.

Cred ca va amintiti ca patriotismul a fost construit, ca sa sustina ideea constructiei de stat. Intre timp am crescut ca tari independente si incercam sa vorbim despre uniuni de state, in care punem accentul pe valorile comune, in care incercam sa constrium ceva impreuna, indiferent de statul in care ne-am nascut. Mai e drum lung pana cand vom avea uniuni bine inchegate. UE e inca un copil, cu toata istoria ei de cateva decenii. Nu ma aflu in pozitia potrivita sa va tin lectii de politologie. Va invit sa vedeti „internationalismele” din perspectiva mea, ca reprezentant al tinerei generatii, oricat de retrograd ar suna termenii „tanara generatie”. Poate ca ar fi util sa facem diferenta mai clar intre patriotul indobitocit si cel care chiar stie in ce crede cand afirma ca e patriot, intre manipulat si persuadat. Ce va doriti pentru Romania? Eu vreau oameni care sa stie in ce cred, constienti.

In conditiile in care regimul comunist in Romania, pe care il cunoasteti, a dat nastere folclorului „badita cu tractorul” in detrimentul folclorului autentic, de ce ne imputati noua lipsa de atractivitate pe care o prezinta pentru noi acest folclor? Mai mult, probabil ca dumneavoastra nu sunteti pasionat de festivalurile de folclor romanesc. Altfel ati fi vazut ca sunt multi tineri care culeg folclor adevarat si poarta cu mandrie costumul traditional romanesc. Lucrurile se schimba destul de repede in ultimii ani in acest sens. Daca speranta statea si aici, cred ca v-ar placea sa-i ascultati pe copiii de 5-8 ani care canta muzica populara. Din cand in cand ei au inceput sa apara si pe la televizor.

Citind cu atentie ce au scris colegii mei mai sus, n-as spune ca aveti dreptate cand luati ca etalon pentru noi SUA. Noi nu ne inchinam la zeii americani. E unul dintre motivele pentru care ne gandim bine inainte de a pleca si ne intoarcem aici. O singura persoana a elogiat binele din afara si a spus ca da Romania pe el. Noi nu. Ati acuzat o generatie intreaga din cauza parerilor unui om.

Eu de ce nu plec din Romania? Pentru ca m-am nascut aici si am destule lucruri de facut aici. Pentru ca nu am ce sa fac in alta tara. Pentru ca si aici e la fel de bine sau de rau ca in oricare alta parte. Binele nu e dat de criterii statistice ci de ceea ce simt. Nu plec pentru ca aici sunt amintirile mele, aici sunt oamenii pe care ii iubesc, aici sunt ingropati oamenii pe care i-am iubit.

In final, singura diferenta intre romani si alte natii sunt mortii pe care ii plangem. Patriotismul trebuie inlocuit de cunoasterea identitatii etnice, de mandria etnica, nu nationala, si de acceptarea egalitatii dintre mostenirea noastra populara si a tuturor celorlalte popoare.

vai … dar ce patrioti sunteti voi cu toti . o sa faceti o mare history gata americanizata. Ca daca acu mai bagati cate-o englezeasca prin text, in cativa ani poate va vetzi mai aduce aminte si cum se zice pe romanest la history.

După cum vezi, tu ai folosit „tz” în loc de ţ sau simplu t. Iar „toţii” se scrie cu 2 de i. Dacă scriu în engleză scriu în engleză şi nu pretind că e altceva. Tu scrii că patriotismul se vede în limbaj, dar nu scrii corect româneşte.

A amesteca americanisme prin textele pretinse romanesti e cea mai buna dovada de parvenire. Crezi ca era altul sensul frazei daca ai fi scris „vom fi cei care vom vedea istoria facandu-se”?
p.s.- pun cateodata z dupa t tocmai pt a se auzi tz atunci cand nu exista pe tastatura.
– exact toti am vrut sa zic (a se citi tontzi)

Si oricat de desteapta te-ai crede, corectandu-ma gramatical, afla ca nu faptul ca nu faci greseli gramaticale dovedeste ca iti pasa de identitatea ta, caci despre asta era vorba.
Prefer un agramat fara basini de intelectual, cum ai tu, decat basinoase d’astea ca tine care se cred very licentiate si poligloate, si gata oricand sa linga pe unde scuipa „american way”.
sictir

eu nu plec pentru ca mi-am stabilit ca prioritate emotionala sa raman aproape de sora mea. prin urmare, nu plec pentru ca nu mi se pare justificat sa plec de langa familia mea, care m-a crescut, mi-a dat o educatie frumoasa si a muncit pentru mine. din cauza asta am cautat sa plec tot cate putin si printre picaturi, in schimburi de experienta, de un an, de un semestru. acum plec la master, dar am impresia ca ma voi intoarce tot in romania.

daca nu ar fi familia mea, as pleca fara nici cea mai mica urma de regret, si nu m-as uita in urma. as pleca macar sa incerc. pentru ca adevarul e ca mai tare ma doare, demoralizează și obosește că trebuie sa traiesc inconjurată de nesimțiti, nebuni și nepăsători, decât mă mână vena patriotică să stau și să trag la jugul neamului. cred că generația noastră, toți acești „oameni frumoşi, nostimi, coloraţi şi cu neuronii în alertă”despre care vorbești, vor trăi o viață de sisif persistent și vag optimist, se vor căzni să schimbe lumea asta în care trăim, dar vor rămâne cu ochii în soare, vom rămâne pururi o insulă în marea nesimțiților. pentru că schimbarea la care visăm este o schimbare de mentalitate, o schimbare în gândire, care se poate produce doar cu trecerea multor si multor generatii. noi nu o să trăim să vedem românia la care visăm.

să stii ca eu cred ca e un consistent sâmbure de adevăr în ceea ce ai scris. aici simt ca am ce demonstra, pentru ca intr-un fel societatea inca musteste de indivizi fara educatie si fara bun-simt, si daca as razbi in lumea asta „a lor”, chiar m-as simti mandra de mine insami. dar nu de asta rămân. m-aș simți la fel de mândră de mine dacă aș răzbi într-un loc cu oameni cu bun-simț, cu educație, respect, responsabilitate socială

Ai dreptate, Ioa. Şi eu am momentele mele de „în ce lume trăim” aici, în România. Multe. Lucruri pe care nu le pot controla şi pe care s-ar putea să nu am cum să le schimb, de tipul om mort pentru că a picat cu bicicleta într-o gură de canalizare căreia i se furase capacul pentru a fi vândut la fiare vechi (s-a întâmplat în Brăila, acum câţiva ani. Mi-a rămas pe creier) sau oameni care mor în spitale din cauza neglijenţei medicilor. Astea sunt două chestii punctuale care mă sperie, dincolo de nesimţire sau neimplicare. Mi-e teamă ca la un moment dat viaţa mea sau a celor apropiaţi să fie distrusă de chestii stupide care nu ţin de mine. De asta aş pleca.
Dar într-un sens mai concret decât motivul din articol ar fi teama că nu voi găsi prieteni în altă ţară, că nu voi găsi oameni cu care să mă înţeleg. Chiar şi limba e pentru mine foarte importantă. .nu-mi imaginez construind relaţii durabile cu oameni cu care nu vorbesc aceeaşi limbă. Ar fi ca şi cum aş purta mereu o mască, fie ea chiar şi de carnaval veneţian.
Am trăit 5 luni în Germania şi am simţit aproape fizic cum mi se micşorase cercul. Am conştientizat atunci o mare dependenţă de context în ceea ce eram eu. Posibil să fi fost doar o fază a acomodării.
Poate că mie statutul de Sisif îmi dă satisfacţii.
S-ar putea să fie periculos, să mă îngrădească, o să mă gândesc la asta.

@ioniel: 1. vorbeşti urât, ceea ce nu suport. cred că dezaprobarea se poate exprima şi elegant.
2. observaţia ta cu parvenirea mi se pare neadecvată în contextul în care post-ul meu era clar pro-România. şi dacă ai fi citit, de fapt din tot blogul răzbate o încântare faţă de mare parte din lucrurile româneşti. aşa că mânia ta mi se pare sincer greşit direcţionată în ceea ce mă priveşte.
3. nu abuzez de cuvinte în engleză, şi asta ai fi putut vedea dacă ai mai fi citit blogul. era strict o opţiune stilistică pentru ce vroiam eu să exprim acolo.

bine… fie… dar tot nu suport englezismele

Mesaj pentru Raluca, pe care o vad asa de dornica sa vada schimbare (in bine) in Romania. Cred, draga Raluca, ca doar un alt big bang mai poate schimba ceva in acea tara in care si eu m-am nascut, din care am plecat de trei ani si in care ma gindesc cu groaza ca va trebui sa vin lunile urmatoare pentru a-mi schimba pasaportul si ci-ul. Ca un observator a starii nationale ce sint de trei ani din afara tarii si de alti 30 din interior nu pot sa concluzionez decat ca de la „revolutie” si pina in prezent lucrurile nu se schimba decat in rau, ca anormalul a devenit normal si ca singirul lucru bun pe care revolutia l-a adus e libertatea, dar tocmai acesta libertate-i dauneaza acum romanului f mult fiindca el nu a fost obisnuit sa fie liber, a fost obisnuit sa i se spuna ce sa faca, asa ca atunci cand s-a trezit ca poate face orice, lucrurile pe care a inteles sa le faca a fost sa renunte la umanism, sa incerce sa se imbogateasca cat mai repede, sa se plinga de orice dar in acelasi timp sa nu faca absolut nimic pentru a ajuta situatia, sa astepte ca altii sa-i rezolve problemele si sa-i trimita „ajutoare”, sa urasca cat mai mult, cred eu ca ura asta e e rezultatul frustrarii de a avea libertate dar de nu a mai avea nimic din toate celelate, in special bani. Cam asta a ramas din Romania, frustrarea. De ce mai sint inca locuitori in Romania? Deoarece: majoritatea nu pot pleca, ori ca nu mai sint asa tineri sa-si ia valiza si sa plece, sau de frica de necunoscut (cea mai mare parte a romanilor nefiind in alta tara), sau fiindca se simt bine acolo unde sint, iar in aceasta categorie intra toti politicienii care bine-nteles ca sint fericiti acolo, furatul fiind pentru ei un sport extrem de satisfacator, mai sint oamenii de afaceri care si eu au deprins sportul cu furatul fiindca altfel e cam greu de supravietuit in „afaceri”, iar ca ultima categorie a oamenilor care nu vor sa plece din Ro este probabil cea din care zici ca faci si tu parte, a celor care vor sa vada schimbarea, desi ma indoiesc ca si acestia fac ceva pentru aceasta schimbare. Eu, sincer, am vrut sa schimb, chiar am trecut prin perioada asta, iar acum sint fericit sa concluzionez ca am facut pasul ce trebuia,sa plec, fiindca altfel nu as fi ajuns decat la spitalul e nebuni. A, mai e ceva, despre schimbare, a zis cineva mai sus un lucru foarte adevarat, ca rominul nu vrea sa se schimbe, iar acest roman care nu vrea sa se schimbe este si cel care este nemultumit de viata in ro cit si cel care este multumit de ea, asadar e cam pierdut pariul aici (pentru tine).

Acum la final ma intreb de ce dracului am scris toate astea, ca sa dau in cap celor care mai sint inca in ro, ca doar nu-si vor face toti bagajele sa plece acum ca am dat eu verdictul, chiar si daca ar vrea va fi cam greu, ca ” piata” este deja saturata cu imigranti cam peste tot.

Inchei aici, desi cred ca am cam lasat subiectul intr-o rina, dar nu ma mai pot concentra ca am capul cam tulbure de la o raceala ce ma incearca.

Numai bine!

Mulţumesc că ai citit şi mulţumesc de răspuns! Ţine-ţi răceala în frâu, că eşti mai apropiat de America şi porcina aferentă decât noi :))
Numai bine şi ţie!
(de răspuns am cam răspuns printre picături şi nu mai simt nevoia să adaug ceva)

R, cumva ai ghicit sa sint mai apropiat de america decat „voi” si ai dreptate si in ceea ce priveste porcina aferenta; multumesc pentru grija, he he, aseara am avut cel mai bun tratament dovada ca azi m-am trezit ceva mai „deslusit”, m-am tratat cu 100gr Whisky si cu ceva muzica live cintata de, culmea, Porky Pig!!! Cu toate astea tot nu-mi este frica de acea porcina si cred ca daca e vorba sa ma molipsesc de ceva porcin tot din Romania o sa-l prind, chiar si asa de la distanta, prin telepatie poate 😀

Un sfirsit de saptamina placut!

În Dilema Veche cu tema postcomunismului, un jurnalist britanic venit să facă voluntariat în România grăieşte în felul următor despre motivul plecării:

„În Marea Britanie nu poţi fi decât un element într-o maşinărie, o componentă a unui sistem complex, uriaş, care este mult mai mare decât părţile lui componente. Nu poţi schimba nimic. Nici măcar Tony Blair nu a putut. în România, în schimb, totul este nou şi totul trebuie reparat, refăcut, există numeroase oportunităţi pentru a te implica şi a produce schimbări.”

„Românii ar migra în Marea Britanie, dar britanicii se plâng mereu de ţara lor”, interviu cu Rupert WOLFE-MURRAY, persoană cu multe ocupaţii, de Cristian Ghinea, Dilema Veche, an VI, nr. 292, pag.20

He. Uimire. Cam aceleaşi cuvinte pe care le-am scris eu. A se consemna că ediţia e din săptămâna 17-23 septembrie 2009.

Da’ pleaca, cin’ te tine in Romania?

Cine vrea sta si accepta situatia, schimba ce poate unde poate, cine nu vrea, pleaca!

Bine ca stim sa ne vaitam!!!

Cui te adresezi, Mikky? Eu aş puncta doar că nu e chiar albă sau neagră problema. Sunt argumente pro şi contra de o parte şi de alta (de a pleca sau nu), cum la fel sunt oameni care au plecat şi s-au întors. Mai mult, nu cred că ar strica să-i convingem pe cei buni să rămână.
Iar discuţia de aici mie una nu mi se părea văicăreala.

[…] nu apartine niciunei categorii.Ralu a scris foarte mişto aici ceea ce aveam pe suflet acum un semestru, când mulţi prieteni şi colegi plecau sau vorbeau de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: