Apă rece cu dulceaţă

Prima vizită la Bruxelles

Posted on: Aprilie 5, 2009

Pe 13 aprile plec la Bruxelles pentru ce îmi place mie să numesc prima mea vizită de lucru 🙂 Am câştigat un concurs organizat de Adina Vălean, europarlamentar PNL, prin care trimite 20 de tinere în capitala UE, ca să-i zic aşa. Ne vom întâlni cu grupuri similare de tinere din Danemarca, Germania şi Marea Britanie şi o să cunoaştem europarlamentari, jurnalişti acreditaţi la Bruxelles şi reprezentanţi ai unor grupuri de lobby (asta sună smart, ştiu).

Ce vreau să zic cu asta.. e bine că se întâmplă chestii de genul ăsta. E bine că tinerii se duc să caşte ochii la Bruxelles, poate să pună întrebări incomode sau poate doar să vadă cum se fabrică puterea.

Zilele astea mă gândeam la noi şi ei, la tineri şi la politică şi în general, la oamenii cu cap şi la politică. Prea adesea stăm deoparte, pentru că ne scârbesc mişmaşurile. Stăm deoparte, deşi mulţi dintre noi ar şti să facă mai bine ca ei. Şi totuşi, ei ne conduc. Oricât ai încerca să te izolezi în bula ta apolitică, deciziile lor te influenţeză. Ei sunt responsabili pentru că tu trebuie să faci slalom printre gropile din asfalt, ei pentru că ţi-e frică să mergi noaptea pe stradă, ei pentru că spitalele arată aşa cum arată şi bolnavii vin cu medicamentele de acasă. Dacă te poţi duce la o clinică medicală privată, şosea nu poţi să-ţi faci singur.

Încerc să zic că poate dacă mai mulţi oameni cu cap ar încerca să străpungă puţin sistemul, ei nu s-ar mai considera semizei. Ei ar fi direct răspunzători dacă noi i-am trage de mânecă. Nu neapărat dintre ei, din politică, ci ca membru al vreunui ONG, ca muncitor, ca pensionar, ca tânăr sau ca simplu cetăţean al României.

Anunțuri

2 răspunsuri to "Prima vizită la Bruxelles"

Frumos oras, Bruxelles.Un singur om nu poate strapunge sistemul, stii vorba aia? unde-s multi, puterea creste, la noi se aplica.

Da, dar problema intervine când cei mulţi se bazează pe alţii că vor acţiona. E şi cazul ăla studiat în sociologie în care o femeie a murit deşi 38 de vecini priveau din case cum ea e înjunghiată, fiecare crezînd că altcineva o să sune la Salvare. De asta eu cred în indivizi cu curaj care să ia o poziţie şi apoi să-i coalizeze în jurul lor pe ceilalţi. Apropo, acum citesc o carte (The Tipping point, Malcolm Gladwell) în care se vorbeşte despre „epidemii sociale” şi tipul de oameni în stare să le genereze. Instructiv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: