Apă rece cu dulceaţă

M-am mutat.

Şi cu blogul, şi cu casa.

Dar, cum bine scrie în casa de pe Mătăsari 17,

Home is were your story begins”.

ralucabuzea.ro

Enjoy!

Se pot mobiliza oare 100.000 de români pentru a-şi aduce istoria acasă? Sper că da, mai ales că efortul e minim: sms la 8820 şi donezi 2 euro pentru ca arhivele radioului Europa Liberă să revină în ţară (sunt în America). Până pe 31 ianuarie.

(Sunt în mod clar influenţată de ce am văzut la nemţi referitor la recuperarea istoriei.)

Ce înseamnă Europa liberă? Ei bine, a fost poate singurul mijloc de comunicare care le arăta românilor în comunism că lumea de afară e altfel. Cred că a fost mare lucru să aibă raportarea asta la ce e rezonabil, la ce e uman şi firesc în alte părţi, altfel ar fi ajuns să creadă că lumea aia controlată e normală.

Timp de zeci de ani de cenzură, milioane de români şi-au luat, totuşi, raţia de muzică adevărată, ştiri adevărate şi chiar viaţa adevărată. Toate pe furiş, cu urechea lipită de difuzor. Toate de la Europa Liberă.

Sms la 8820, deci.

Scriu „mersi” nu pentru că n-aş şti că francezii scriu „Merci”, scriu „mersi” din acelaşi motiv pentru care scriem „paşaport”, deşi vine din franţuzescul „passeport”: pentru că eu îl văd ca un cuvânt deja intrat în limbă şi adaptat conform cu normele ei.

Dacă mai ţineţi minte de la română, împrumutul din alte limbi (cu adaptarea implicită) e una din formele de „îmbogăţire a vocabularului”.  Tot din motivul ăsta folosim „grefă” şi nu „grepfruit” (pentru că nouă ca români ni s-ar împletici limba) şi ar trebui să nu ne jenăm să scriem „aisberg” în loc de „iceberg” (de teamă să nu părem că nu ştim limbi străine).

„Scuzaţi, da’ io-s aşa mai tradiţionalistă, de obicei iarna mi-e frig. Da, da, şi am eu o ciudăţenie de-mi place să port haine groase şi cizme călduroase. A..şi..de obicei nu cobor din maşină şi mai am 2 paşi până în mall. Nu, io, cum să vă zic, nici nu ştiu cum să mă exprim: merg cu metroul şi pe jos. Prin zăpadă, da, prin viscol, da.

De aceea v-aş ruga dacă nu e cu supărare, boieri dumneavoastră, să produceţi nişte pulovere ceva mai groase decât o faţă de masă, nişte paltoane cu ceva între căptuşeală şi material şi nişte cizme îmblănite (nu, Ugg-urile nu intră în definiţia mea de cizme).

Cu căldură în suflet,

O femeie normală.”

Pentru că şi anul trecut v-am „adus” spot-uri de la Madrid, uite încă 2. Primul spune o încântătoare poveste despre lucruri mici şi se potriveşte foarte bine cu ce spuneam despre cadouri.

Al doilea cred că vă va da fiori. Şi sper din suflet să sperie toţi şoferii.

Pentru şoferi nevorbitori de spaniolă, ideea e simplă. Dacă bei şi apoi te urci la volan, minutul ăsta de reculegere poate fi pentru tine.

Patapievici spunea că după ‘89 oamenii se împart pentru el în oamenii care au ieşit în stradă şi i-au salvat viaţa (era anchetat şi persecutat în perioada aia) şi oamenii care au rămas în casă şi au privit din spatele perdelelor cum se întâmplă revoluţia.

Am 22 de ani şi ştiu că nici viaţa mea n-ar fi fost la fel dacă ei n-ar fi avut curajul să iasă în stradă.

Încă mă întreb dacă eu aş fi avut curajul.

Suntem generaţia DIY şi „how to”. Când se găsesc pe net tutoriale despre orice, rar mai invăţăm altceva pe un alt om. „Dă şi tu un search pe google” devine soluţia universală.

Cred că asta vine dintr-o teamă a noastră de a spune că dom’le, nu ştiu. Ei uite, na, nu ştiu să fac asta, ajută-mă, arată-mi. Nu, nu faci asta, ci mai degrabă te duci şi dai un search şi devii semidoct, dar cu mândria intactă. Sau doar roboţel.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu încă prefer să-mi sun mamaia să o întreb cum se face tocăniţa.

Pentru că e emoţie, conexiune, împlinire şi continuitate când înveţi pe cineva ceva.  E drag, e legătură, e uimire în ochi..”oaaa, câte ştie!” .

Dacă stau să mă gândesc ce am învăţat pe alţii anul ăsta, nu-mi aduc aminte foarte multe: am învăţat pe cineva cum se face ghiveciul de legume şi pe mexicani şi spanioli câteva cuvinte româneşti şi poate pe Elena câte ceva despre bloguri. (La anul îmi propun să fac mai mult. Nu fineţuri, nu chestii de morală, ci lucruri mici, care se pot vedea.)

Am fost învăţată cum să vorbesc corect gramatical în spaniolă, cum să fac sangria, cum să fac bruschete, cum să citesc în germană , cum să fac facturi.

Încă nu m-a învăţat nimeni cum să mă plimb pe bicicletă (sau cum să joc tenis de câmp). Încă mai sper 🙂 Pentru că dacă mă va învăţa, voi avea o amintire foarte frumoasă legată de ea/el.